Un deputat AUR și-a agresat fizic soția la domiciliul comun din localitatea Lumina. Oamenii legii au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său. Deplasați la fața locului, aceştia au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate persoanele în cauză, respectiv un bărbat, de 57 de ani, dar și persoana vătămată, de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violență. Polițiștii au solicitat o ambulanță, personalul medical acordând îngrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzând transportarea la spital. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Dosarul va merge la Parchetul General.