Traficul rutier va fi restricționat în zona Peninsulară, pentru buna desfășurare a manifestărilor prilejuite de Bobotează. Vineri se va organiza o procesiune religioasă având ca punct de plecare Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cu deplasare pe bulevardul Regina Elisabeta, strada Remus Opreanu, strada Marinei, Portul Tomis, unde va fi săvârșită Slujba de sfințire a Aghiasmei Mari. De astăzi, de la ora 18:00- până vineri, la ora 14:00, se interzice circulația, oprirea sau staționarea și parcarea autovehiculelor pe strada Arhiepiscopiei, între strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta. În perioada 05 ianuarie, ora 14:00-06 ianuarie, ora 14:00, se vor interzice oprirea și parcarea autovehiculelor pe bulevardul Regina Elisabeta și strada Remus Opreanu, tronsonul delimitat de strada Marinei și strada Revoluției din 22 Decembrie 1989, pe strada Marinei și în parcarea auto aflată în Portul Tomis. De asemenea, vineri, în intervalul orar 11:00-14:00, traficul rutier va fi restricționat pe strada Marinei, dinspre strada Remus Opreanu către Portul Tomis, pentru deplasarea în condiții de siguranță a participanților la procesiunea religioasă.