Pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină pentru lichidarea mai multor incendii izbucnite în judeţul nostru. Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, un incendiu a izbucnit la un autoturism parcat, pe strada Dezrobirii din Medgidia. La faţa locului a intervenit Detaşamentul Medgidia cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD B. Un alt incendiu a izbucnit în această dimineaţă, la o casă de pe strada Democraţiei din municipiu. La faţa locului s-au deplasat Detaşamentele Port şi Palas, cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 echipaje SMURD B şi o ambulanţă SAJ.