Consiliul Judeţean Constnaţa vine cu precizări după explozia bancomatului de la pavilionul expoziţional, obiectiv aflat sub supravegherea Direcţiei de Pază a CJC. Reprezentanţii instituţiei spun că există 3 posturi de pază dispuse la fiecare intrare a pavilionului. Bancomatul asupra căruia au acționat hoții se află la intrarea principală, dinspre bulevardul Mamaia. În jurul orei 3:35, angajatul Direcției de Pază a auzit explozia, a ieșit afară şi i-a văzut fugind pe cei 2 suspecţi. Acesta a anunțat poliția şi ulterior a chemat în sprijin și echipajul de intervenție al direcției care a ajuns la obiectiv în mai puțin de 3 minute. Reprezentanţii CJC precizează că postul de paza este amplasat in interiorul pavilionului, iar suspectii au amplasat íncărcătura în exteriorul obiectivului, astfel încât angajatul direcției nu a putut să îi vadă.