Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 700.000 de lei, au fost reținute de inspectorii vamali. Potrivit reprezentanților Autorității Vamale Române, inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Constanța au controlat, în cursul zilei trecute, un container venit din China pentru o societate din Ucraina, în care se aflau aproape 8000 de seturi de ștampile pentru copii susceptibile a fi contrafăcute. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au reținut bunurile în cauză.