Ministerul Apărării Naționale monitorizează incidentul din proximitatea graniței polono-ucrainene. O rachetă a căzut la o fermă aflată la 10 kilometri de granița cu Ucraina şi a ucis 2 cetăţeni polonezi . Potrivit MApN, monitorizarea se realizează prin mecanismele de cooperare și consultare la nivel aliat și în plan bilateral, cu Ministerul Apărării Naționale din Polonia. Ministrul român al apărării, Angel Tîlvăr, a transmis omologului polonez solidaritatea și sprijinul României pentru adoptarea măsurilor necesare, după lămurirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului. Pe de altă parte, NATO se reunește de urgență, la nivel de ambasadori, după ce Polonia a invocat articolul 4 al tratatului Alianței.