Comisarii de mediu au intervenit la sfârşitul săptămânii trecute în Portul Constnaţa, după ce, în urma executării unui foraj geotehnic la adâncimea de 10 m pe amplasamentul unui operator din Dana 86 a ieșit apă cu miros de gaze. Potrivit GMJ, a fost oprit forajul, iar instalația a fost blocată la adâncimea de 10 m. La fața locului s-au deplasat pompierii cu autospeciala C.B.R.N. și polițişti. Şeful GMJ Constanţa, Steluţa Popescu ne-a declarat că operatorul a relizat determinări din patru în patru ore cu aparatura din dotare, iar valorile înregistrate au fost normale. Urmează să fie extrasă foreza şi vor fi efectuate noi măsurători pentru a se stabili despre ce este vorba.