Poliţiştii de frontieră constănţeni au descoperit un cetățean ucrainean care a prezentat un permis de conducere fals. Aceştia au efectuat controlul specific asupra unui autoturism înmatriculat în Ucraina, condus de un cetățean ucrainian, în vârstă de 25 ani. S-a descoperit astfel că permisul de conducere prezentat pentru control nu îndeplinește condițiile de formă și de fond, fiind fals. Poliţiştii de frontieră efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, fals și uz de fals, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.