Forțele Navale Române desfășoară, în perioada 8-10 noiembrie, o campanie de promovare a carierei militare în județul Botoșani, pentru a prezenta elevilor de gimnaziu și liceu ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ și formare profesională din Constanța și Mangalia. În această perioadă, între orele 9 şi 17, va fi organizată, la Cinema Unirea din Botoşani o expoziţie interactivă. Joi, 10 noiembrie reprezentanţii Forţelor Navale vor prezenta o expoziţie de tehnică şi armament. În aceste trei zile, reprezentanţii marinei militare se vor întâlni cu peste 1000 de elevi cărora le vor adresa iniţiativa de a face parte din familia Forţelor Navale Române.