Contraamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale a efectuat o vizită oficială în Grecia, la invitația omologului său, viceamiralul Stylianos Petrakis. Agenda întâlnirii oficiale a cuprins discuții privind cooperarea celor două marine în cadrul operațiilor și misiunilor NATO și UE, în timpul exercițiilor multinaționale din acest an și din anul 2023. Vizita de lucru a șefului Statului Major al Forțelor Navale Române în Republica Elenă contribuie la dezvoltarea diplomației navale românești și la consolidarea relațiilor de cooperare navală bilaterală între cele două forțe navale partenere.