Comisarii de mediu au amendat societatea comercială care efectuează construcţii pe strada Lamia din staţiunea Mamaia deoarece deversează ilegal în mare apa provenită de la lucrări. Potrivit Garzii de Mediu Constanta s-au efectuat verificari la organizarea de santier a proiectului şi s-a constatat ca apa de la lucrarile de fundare a imobilului se evacueaza prin pompare in mare, prin intermediul furtunelor amplasate pe plaja. Conditiile stabilite prin avizul emis de ABADL, respectiv monitorizarea volumelor de apa evacuate, realizarea analizelor pentru apa evacuata in mare, pozitionarea si fixarea furtunelor astfel incat sa nu se afecteze plaja in zona de descarcare, nu au fost respectate. În consecinţă, firma a fost sanctionata cu amenda de 20.000 lei si s-au dispus masuri de remediere a neconformitatilor identificate pe timpul controlului.