Un bătrân de 81 de ani a fost bătut de nepotul său, iar poliţiştii Secţiei 5 au emis un ordin de protecție provizoriu. Aceştia spun că ieri după-amiază au fost sesizaţi de către victimă cu privire la faptul că la domiciliul său are loc un scandal. Deplasați la fața locului, oamenii legii au constatat bătrânul a fost agresat fizic de nepotul său de 41 de ani. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.