3 bărbaţi au fost reţinuţi în urma unor percheziţii efectuate de poliţiştii constănţeni într-un dosar penal de fals informatic în formă continuată și fals material în înscrisuri oficiale. Din cercetări a reieșit faptul că suspecţii, cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani, din municipiul Motru, județul Gorj, au pus în aplicare o schemă de obținere a unor venituri de pe o platformă online de jocuri de noroc. Cei 3 au postat anunțuri, în mediul online, că oferă locuri de muncă în Germania, pe această cale obținând fotografii cu documentele de identitate ale persoanelor interesate. Ulterior,au folosit documentele pentru a deschide conturi de pariuri pe platforma online de jocuri de noroc întrucât la deschiderea contului primeau până la 1.200 de lei bonus, bani pe care îi jucau până când reușeau să obțină câștiguri importante. În urma anchetei s-a stabilit că aceştia au reuşitsă să obțină în mod fraudulos aproximativ 1.000 de acte de identitate şi , în plus, au şi falsificat astfel de documente. În cursul zilei de astăzi suspecţii vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.