Consilierii localii au aprobat în ședința ordinară proiectul de hotărâre privind propunerea de clasare în regim de urgență a imobilului Complex Bar Orient – Restaurant Unirea din stațiunea Mamaia ca monument istoric. Proiectul a fost inițiat de grupul consilierilor locali ai USR, unul dintre aceştia fiind senatorul Remus Negoi. Anterior, și Direcţia pentru Cultură a confirmat că Bar Orient din staţiunea Mamaia corespunde cerințelor și criteriilor legale de clasare. Locaţia s-a aflat în patrimoniul Mamaia SA, însă în urmă cu 16 ani a ajuns în proprietatea societății Vulturii Mării SRL, iar proprietarul a lăsat în paragină clădirile complexului.