Reacţiile continuă să apară, după ce constănţeanca Simona Halep, fost număr 1 mondial şi câştigătoare a două titluri de Grand Slam a anunţat că a fost testată pozitiv cu o substanţă interzisă, Roxadustat, la US Open. Patrick Mouratoglu, actualul antrenor al Simonei şi-a declarat susţinerea totală faţă de sportivă. Fostul număr 1 mondial la masculin, Ilie Năstase s-a menţinut rezervat, dar a declarat că este posibil să fie vorba despre o eroare a medicului sportivei. Fostul tenismen Florin Segărgeanu a fost însă mai tranşant, afirmând că, în opinia sa Simona Halep nu ar fi putut folosi o substanţă interzisă în mod conştient. Ştirea a făcut deja înconjurul planetei, iar dacă ancheta va dovedi că Simona Halep a folosit cu bună ştiinţă Roxadustat, constănţeanca ar putea fi suspendată din activitatea sportivă pentru o perioadă de 4 ani.