Termoficare Constanţa ar putea da drumul la căldură mai devreme. Directorul societăţii, Liviu Popa, a declarat că aseară a fost prima noapte cu temperaturi scăzute şi cel mai probabil agentul termic ar putea fi furnizat începând cu data de 1 noiembrie. Dacă temperaturile medii pe timpul a 3 nopţi consecutive sunt mai mici de 10 grade celsius, Termoficare Constanţa ar putea da drumul la căldură. Reamintim că la data de 3 octombrie a început procedura tehnologică de umplere a instalaţiilor proprii de încălzire, în vederea efectuării probelor la rece.