Încep înscrierile în programul RESPECT pentru anul 2023. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, înscrierile vor începe luni, iar beneficiarii acestui program sunt pensionarii, persoanele fără venit care împlinesc cel puțin vârsta de 60 de ani, persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele vulnerabile sau aflate în situații de dificultate. În anul următor, beneficiarii vor primi pe carduri 8 tranşe în valoare de 50 de lei.