Polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța, în cooperare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri din cadrul IPJ, au depistat un bărbat, de 40 de ani, cetățean turc, cu reședința în municipiul Constanța, față de care autoritățile judiciare din Turcia au cerut arestarea provizorie, în vederea extrădării. Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 16 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor tâlhărie calificată, de lipsire de liberate în mod ilegal, amenințare și înșelăciune. Acesta a intrat legal în România, în scop de muncă și beneficia de drept de ședere. A fost predat polițiștilor din cadrul IPJ, în vederea continuării demersurilor, în favoarea autorităților din Turcia.