Jandarmii constănţeni vor fi prezenţi la mai multe evenimente care vor avea loc în acest weekend, dar şi la începutul săptămânii următoare. Astfel, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, oamenii legii vor fi prezenţi la 3 festivaluri în localităţile Cumpăna, Năvodari şi Medgidia, dar şi la mai multe evenimente sportive care au loc la Sala Sporturilor din municipiul Constanţa. Jandarmii prezenţi vor asigura ordinea şi siguranţa la evenimente şi recomandă participanţilor să adopte un comportament civilizat.