Primăria Municipiului Mangalia a finalizat astăzi lucrările de amenajare şi modernizare a falezei Mangalia-Saturn, la eveniment participând şi primarul Radu Cristian, alături de consilieri locali şi agenţi economici din zonă. Noua zonă de promenadă a Mangaliei se desfăşoară pe o suprafaţă de 2.5 km şi reprezintă un nou proiect finalizat, după Aleea Teilor şi Piaţa Republicii, toate acestea fiind finanţate din fonduri UE. Principala zonă de atracție a falezei pietonale Mangalia-Saturn este reprezentată de punctul de belvedere, prevăzut cu alei de acces, conform planurilor. Potrivit primarului Radu Cristian, în perioada următoare, vor demara lucrările de modernizare la falezele din alte stațiuni aparținând de Primăria Mangalia.