Aproape 300 de persoane care au participat, noaptea trecută, la Festivalul Neversea au avut nevoie de asistență medicală la punctele de prim-ajutor şi la posturile medicale amplasate în perimetrul evenimentului. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţiide Urgenţă, din totalul acestora, 216 sunt adulţi şi 75 minori. În plus, 6 dintre pacienţi au fost transportaţi la Spital pentru investigații medicale amănunțite. Cei mai mulţi participanţi au cerut ajutor medical pentru insolaţie, zgârieturi sau după ce au leşinat. Reprezentanţii ISU Dobrogea au precizat că în prima zi a festivalului, 102 pompieri, paramedici SMURD şi voluntari au asigurat măsuri specifice pentru un climat de siguranță al participanților. Festivalul Neversea, cel mai mare organizat pe o plajă din Europa, a început, ieri şi se va termina luni. Peste 200 de artişti dintre cei mai cunoscuţi vor urca pe scenele festivalului de pe plaja din Constanţa.