Atenție în ce taxi vă urcați! În timpul sezonului estival sau la marile evenimente care au loc în Constanța, cum ar fi, în această perioadă, Neversea, pot apărea incidente. Pentru a evita situaţiile neplăcute, atât turiştii, cât şi constănţenii sunt sfătuiţi să aleagă doar maşini inscripționate corespunzător, să verifice dacă lista cu preţuri care ar trebui ştampilată şi expusă vizibil în taxi coincide cu cea afişată pe portiere şi să ceară pornirea aparatului de taxat, în cazul în care soferul nu face acest lucru din proprie iniţiativă. Dacă un taximetrist refuză o cursă, deşi este liber, vă cere mai mulţi bani, vorbeşte urât sau refuză să pornească aparatul de taxat şi vă cere o altă sumă de bani, puteți depune o reclamație la firma de care aparține taxiul sau puteți semnala problema la Direcția Generală Poliția Locală, la numărul de telefon 0241.484.205. Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp numărul de contact este 0799.606.142. Șoferii de taxi riscă pentru astfel de comportamente amenzi de până la 1.000 de lei.