Până pe 9 septembrie se desfăşoară un amplu control la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constnaţa. 4 inspectori de la Corpul de control control al Ministerului Sănătăţii şi de la DSU efectuează verificări, principala temă fiind prejudiciul adus bugetului de stat de către soții Bădescu și actualul manager. Vă reamintim, Autoritatea Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța  în legătură cu fostul manager al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, Laurențiu  Bădescu care și-a angajat soția în instituție în perioada 2019- 2021. Potrivit ANI aceasta a obţinut venituri din salarii în sumă totală de aproape 800.000 lei. Există indicii referitoare la săvârșirea de către Laurențiu Bădescu a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât în exercitarea atribuțiilor de serviciu a semnat acte administrative prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru soția sa. Întrebat despre controlulu de la SAJ Constnaţa, ministrul Sănătăţii, Aexandru rafila, a refuzat să dea mai multe detalii.