În luna iulie polițiștii locali au aplicat taximetriștilor 33 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legii Codul rutier, dar și a legii 6 privind încălcarea unor norme de conviețuire socială.

 

Amănunte aflăm de la șeful Direcţiei Poliția Locală, Ionuț Dumitru

 

CUT politia locala

 

Şeful Direcţiei Poliţia Locală, Ionuţ Dumitru

 

 

PTR DOINA

Şeful Direcţiei Poliţia Locală, Ionuţ Dumitru a declarat că de la începutul anului și până în prezent au fost retrase sau anulate 22 de autorizații taxi, iar printre abateri  constatate  se numără  nepunerea în funcțiune a aparatului de taxare, refuzul de a prelua un client, neafișarea la loc vizibil a tarifelor practicate.