Fosta Vilă Regală, cunoscută sub denumirea de Club Castel, a fost preluată de către Consiliul de Administrație al Societății Mamaia S.A. Monumentul istoric a fost în proprietatea unui privat şi în prezent se află într-o avansată stare de degradare. De asemenea, în toamna acestui an, magistraţii au decis că Vila Regală trebuie să revină statului. Reamintim că în perioada 2013-2014, fostul primar Radu Mazăre a vândut terenul pe care se află Castelul Regal la un preţ derizoriu, cu mai mult de 10 ori mai mic decât cel practicat în zonă, provocând pagube de peste 1.100.000 de euro.