Sistemul municipal de termoficare se află în faza de executare a unor lucrări de investiţii pentru modernizarea reţelei de transport a agentului termic. Primăria Constanţa anunţă în acest sens că furnizarea apei calde în municipiu va fi oprită începând de astăzi, până pe data de 31 august. Opririle sunt solicitate de constructor, pentru derularea programului de investiţii. Prin acesta vor fi realizate noi surse de producere a energiei electrice şi termice, dar se va moderniza şi reţeaua de distribuţie a agentului termic secundar.