Bilanţ tragic pe litoral în acest început de săptămână. Patru persoane au murit înecate, una dintre ele fiind un salvamar care şi-a pierdut viaţa încercând să recupereze din valuri un turist. Una dintre victime a decedat chiar în această dimineaţă, la Costineşti şi avea 25 de ani. Celelalte trei victime sunt un tânăr de 23 de ani din Suceava, un altul de 28 de ani din Ialomiţa şi salvamarul de 48 de ani, care încerca să îl salveze pe tânărul de 28 de ani. Potrivit şefului salvamarilor din Olimp Mangalia, Vasile Borteş, astfel de tragedii se întâmplă din cauza turiştilor care ignoră avertismentele, precum arborarea steagului roşu sau a celui galben. Acesta spune că înfiinţarea unei poliţii a plajelor ar rezolva o mare parte a problemei.