6 maşini au fost implicate într-un accident rutier produs în urmă cu puţin timp pe autostrada A2, la km 163, pe sensul de mers către litoral. Potrivit ISU Dobrogea, la faţa locului au ajuns o autospeciala de stingere cu apă și spumă, un echipaj de la descarcerare si un echipaj SMURD B de la Detașamentul Cernavodă. 3 persoane au fost rănite şi au nevoie de îngrijiri medicale. Tot în această dimineaţă a avut loc un accident pe DN 3 în localitatea Valul lui Traian. Impactul s-a produs între 3 autoturisme, dar nu au fost înregistrate victime. O banda de circulatie a fost blocată, însă acum traficul a revenit la normal.