Poliţiştii constănțeni, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în aplicare un mandat de percheziție, în cadrul unui dosar penal care vizează comiterea mai multor infracțiuni la Codul Muncii, precum și săvârșirea infracțiunii de comercializare de produse alimentare alterate. Astfel, potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, descinderea a avut loc în cursul serii trecute la o societate comercială din stațiunea Costinești, unde au fost descoperite peste 6 tone de alimente cu termen de valabilitate expirat, pentru unele produse încă din anul 2020. Cantitatea de carne a fost indisponibilizată, în vederea distrugerii. După control, au fost depistate și conduse la sediu, pentru audieri, 43 de persoane.