O mină marină aflată în derivă, la o distanță de aproximativ 3,6 km, în largul țărmului românesc, travers de Eforie, a fost distrusă aseară de safandrii de luptă. Echipa de scafandri ai Forțelor Navale și-a început misiunea în jurul orelor 19.30 și s-a deplasat la fața locului cu două ambarcațiuni rapide, unde a aplicat procedurile operaționale standard pentru astfel de intervenții. Militarii români au transportat mina într-un raion de siguranță și au distrus-o prin explozie. După începerea agresiunii militare de către Federația Rusă în Ucraina,  aceasta a fost cea de-a doua intervenție a Forțelor Navale Române pentru distrugerea unei mine marine, care provine din raioanele maritime de la nord de România, unde se desfășoară acțiunile de război. Prima mină aflată în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române, a fost distrusă  în luna martie, la 70 km travers de Capu Midia.