Mai multe activităţi de informare şi prevenire au avut loc în cursul zilei trecute într-o staţiune de pe litoral. Astfel, poliţiştii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiști ai Gărzii de Coastă și jandarmi constănţeni, au desfășurat activități informativ-preventive în stațiunile Neptun și Olimp. În cadrul activităţilor, polițiștii au luat legătura cu administratorii şi angajaţii din unitățile de cazare, oferindu-le sfaturi pentru prevenirea furturilor din camerele de hotel și de pe plajă. De asemenea, oamenii legii au mai oferit sfaturi şi conducătorilor auto, astfel că le-au vorbit despre importanța respectării regulilor de circulație şi consecințele juridice ale conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.