Poliţiştii constănţeni au desfăşurat, în cursul serii trecute, o acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, respectiv pentru prevenirea conducerii de vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Astfel, potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, oamenii legii au controlat peste 300 de vehicule, conducătorii auto fiind testați cu aparatele etilotest și drug-test. În urma activităților, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.500 de lei, totodată fiind reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere, pentru consumul de băuturi alcoolice (sub limita de infracțiune). De asemenea, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.