Săptămâna aceasta, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune tematică pe raza municipiului Constanta pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale. Au fost aplicate 122 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 41.000 de lei, în conformitate cu prevederile Codului Rutier. De asemenea, 12 autoturisme au fost ridicate și transportate în parcul auto al municipalității.