Percheziţii domiciliare la Cernavodă şi Mircea Vodă, într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetări a reieşit că în ultima lună, 6 bărbaţi cu vârste între 19 şi 35 de ani au sustras catalizatoare de la mai multe autoturisme care se aflau parcate în Cernavodă şi Valu lui Traian. 7 persoane au fost conduse la sediu, pentru audieri, acţiunea beneficiind de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiei Constanţa.