Comisia pentru protecție socială a Consiliului Local Municipal Constanța a votat pentru amânarea proiectului de hotărâre privind încetarea aplicabilității HCL nr. 43/2019 privind aprobarea programului social ”Să ajutăm împreună”. Este vorba despre proiectul municipalității de colectare a hainelor folosite de la populație spre a fi donate persoanelor aflate în nevoie. Programul, susține directorul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, Monica Poptile, nu s-a bucurat de succesul aşteptat.