92 de cadeți români și opt cadeți străini au început instrucția marinărească la bordul Navei-Școală „Mircea”. Velierul s-a aflat în tranzit din Marea Neagră spre Marea Mediterană şi va parcurge până pe 30 iulie aproximativ 4.790 mile marine. Bricul Mircea va face escale în porturile Augusta, Genova, Valencia, Valleta, Alexandria. În perioada 22 iunie – 03 iulie, „Mircea” va participa la ,,Festivalul Iacobus”, în porturile Genova și Valencia. La bord, se instruiesc, împreună cu cadeții români, opt studenți străini de la academiile navale din S.U.A, Bulgaria, Polonia și Marea Britanie.