Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în orașul Cernavodă, la locuințele unor bărbați bănuiți de trafic de cocaină. Cei 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 42 de ani, au fost conduși la audieri, iar, în baza probatoriului administrat în cauză, a fost dispusă reţinerea acestora, pentru 24 de ore. Ulterior, bărbații au fost prezentați instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, față de 2 dintre aceștia, iar față de cel de-al treilea a fost luată măsura arestului la domiciliu. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.