Jandarmii constănţeni omagiază, astăzi, Drapelul Naţional. Cu acest prilej, în această dimineaţă, la sediile Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa şi Grupării Mobile Tomis a fost arborat Drapelul şi s-a intonat Imnul Naţional. Totodată, începând cu ora 9.30, conducerile celor două unităţi participă şi la ceremonialul militar şi religios organizat de autorităţi pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, unde vor fi asigurate şi măsurile de ordine publică. Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca data de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor.