Doi tineri au fost surprinși în flagrant de polițiștii locali constănțeni în timp ce executau drifturi cu un autoturism în parcarea din Portul Turistic Tomis, de pe strada Lebedei. Fapta este cu atât mai gravă, cu cât unul dintre ei nu are permis de conducere. Poliţiştii locali au întocmit proces verbal de depistare a infracțiunilor iar cercetările sunt continuate de Biroul Rutier al Poliției Municipiului Constanța. Polițiștii locali amintesc faptul că drifturile și turatul motoarelor în scop de amuzament sunt interzise, iar şoferii care fac drifturi ilegale își pun în pericol viața lor, dar și pe a celor din jur, pentru că aceste manevre atrag întotdeauna mulți curioși care pot deveni cu ușurință victime.