Atacurile informatice comise de gruparea „KillNet”, de origine rusă, asupra unor instituţii publice şi organizaţii private din România au alertat autorităţile naţionale. Specialişti din cadrul MAI, Direcţiei Generale de Protecţie Internă şi IGPR au identificat un cetăţean român, rezident în Marea Britanie, care ar fi susţinut activitatea grupării infracţionale. Acesta ar fi oferit sprijin în traducerea din limba rusă în limba română a materialelor promovate de gruparea KillNet şi a indicat acesteia mai multe web site-uri din România, care au fost atacate. În cadrul unei acţiuni comune, autorităţile britanice au efectuat o percheziţie domiciliară la adresa din Marea Britanie a cetăţeanului român suspectat, ofiţeri specializaţi din cadrul IGPR oferind de asemenea ajutor în ancheta desfăşurată de Național Crime Agency.