3 dosare penale au întocmit polițiștii rutieri constănţeni, în acest week-end, pe numele unor şoferi care se aflau băuţi la volan sau nu deţineau permis de conducere. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, aseară în jurul orei 18.00, agenţii rutieri au depistat un bărbat, de 39 de ani, care conducea un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,79 miligrame acool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice. În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul a prezentat pentru control un permis fals, având dreptul de a conduce anulat. Tot fără pemis conducea ieri şi un tânăr, de 18 ani, din Medgidia. Şi la Mangalia polițiștii din cadrul Biroului Rutier au descoperit un şofer, de 20 de ani, care conducea pe strada Matei Basarab din localitate, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În toate cauzele, polițiștii au întocmit dosare penale.