Românii au găsit timp şi pentru completarea formularului de autorecenzare, în vacanţa de Paşte. Au fost completate, astfel, luni, peste 36.000 de formulare online. Această modalitate de efectuare a recensământului este folosită în premieră în România, iar cei care o accesează până la 15 mai vor putea primi o zi liberă de la angajator, indiferent dacă este vorba despre sectorul bugetar sau cel privat. Ziua de concediu poate fi primită doar dacă angajaţii arată că au completat formularul online în prima etapă a recensământului.