Poliţiştii vin cu recomandări pentru şoferi în această perioadă, în condițiile intensificării deplasărilor către diversele destinații de petrecere a Sărbătorilor Pascale. Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, conducătorii auto sunt sfătuiţi să crească distanţa între vehicule în trafic, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească rutele alternative pentru a evita aglomeraţia. De asemenea, poliţiştii atrag atenţa că pe autostradă este interzisă deplasarea pe banda de urgenţă.