Comisarii Gărzii de Mediu Constanta au amendat cu 100.000 de lei societatea care desfasoara activitatea de salubrizare pe raza orasului Cernavoda. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, operatorul de salubrizare nu respecta conditiile si cerintele din autorizatia de mediu cu privire la gestionarea deseurilor si nu aplica ierarhia deseurilor in sensul reciclarii, valorificarii prin operatori autorizati sau valorificarii energetice a acestora. Comisarii de mediu au constatat că acestea au fost impinse intr-o ravena, cu scopul de a fi ingropate. Pe lângă amendă au fost sesizate şi organele de cercetare penala pentru ingroparea deseurilor si abandonarea acestora in afara spatiilor autorizate.