Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Constanța, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. În urma percheziției, au fost ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 3.500 de lei și 600 de euro, bani care ar proveni din comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. O femeie a fost reținută pentru 24 de ore urmând să fie formulată propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.