Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au efectuat, în ultimele 24 de ore, mai multe intervenţii pentru menținerea ordinii și siguranței publice şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel naţional. Astfel, oamenii legii au prins în flagrant peste 150 de autori de infracţiuni şi, de asemenea, s-au dispus măsuri preventive pentru 30 de persoane. Totodată, au fost depistate 14 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar referitor la regimul rutier, au fost suspendate peste 900 de permise de conducere şi au fost retrase peste 280 de certificate de înmatriculare. În cadrul acţiunilor desfăşurate, oamenii legii au aplicat amenzi în valoare totală de peste 4 milioane de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 96.000 de lei.