Românii pot primi o zi liberă de la angajator dacă participă la Recensământul populației din 2022, după completarea chestionarului online. În acest sens, ziua liberă poate fi acordată abia după ce va fi completat formularul, astfel că angajaţii pot beneficia de ziua liberă abia după data de 14 martie, când începe autorecenzarea. De asemenea, pentru a primi ziua liberă, angajatul trebuie să aibă o dovadă că a completat chestionarul pentru Recensământul din acest an. Platforma de autorecenzare va fi funcțională începând de mâine, iar la finalul procedurii, tot de pe platformă, se poate obține și dovada pentru acordarea unei zilei libere de la serviciu. Persoanele care nu au la dispoziție tehnologia necesară vor avea parte de puncte de autorecenzare asistată, unde pot completa chestionarul, ca apoi să beneficieze de o zi liberă plătită.