Un eveniment de amploare va avea loc astăzi, în judeţul Constanţa, astfel că o delegaţie româno-franceză va efectua o vizită la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, vizita va avea loc astăzi, de la ora 13:00, şi vor fi prezenţi preşedintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu şi Ministrul Apărării din Franţa, Florence Parly. Totodată, amintim că, la începutul lunii, peste 200 de militari francezi şi mijloace tehnice, din cadrul Batalionului 27 Vânători de munte din Annecy, au sosit în Baza 57 Aeriană "Mihail Kogălniceanu".