Un nou Cod Galben de ploi şi vijelii a fost emis pentru Dobrogea. Potrivit meteorologilor constănţeni, avertizarea este valabilă până diseară la ora 23.00 şi sunt vizate judeţele Constanţa şi Tulcea. În acest interval de timp, mai ales în vestul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta, local, prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 de litri pe metrul pătrat și, pe arii restrânse, 40 de litri pe metrul pătrat. Vă reamintim, ieri după-amiază, o ploaie torenţială de câteva zeci de minute a făcut ravagii în centrul oraşului Cernavodă. Mai multe maşini au ajuns în apă până la capote, pe alocuri aceasta depăşind jumătate de metru înălţime. De asemenea, şi mai multe spaţii comerciale aflate în zonă au fost inundate, după ce ploaia torenţială de numai 40 de minute a acoperit cu apă o stradă întreagă.