Acoperişul unei case, un grajd de animale şi câteva tone de cereale au ars într-un incendiu izbucnit, aseară, la o locuinţă din satul Sinoe, judeţul Constanţa. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au declarat că la faţa locului au acţionat 9 subofiţeri din cadrul staţiei Midia, iar după o intervenţie de aproape 2 ore şi jumătate, incendiul a fost lichidat. Sursa citată a precizat că a ars acoperişul casei în proporţie de 90%, grajdul în totalitate, 400 de kilograme de porumb şi 2 tone de lucernă, iar animalele au fost evacuate înainte ca focul să se extindă. Totodată, proprietara locuinţei a suferit un atac de panică, fără a fi transportată la spital. Cauza probabilă a incendiului este jocul nesupravegheat al copiilor cu focul – au adăugat reprezentanţii ISU Dobrogea.